După o sarcină relativ ușoară, fără toxicoză și pofte, fără explozie de hormoni, la 41 de săptămâni, a doua zi după ce în sfârșit făcusem fotografii cu burtica, Alex a dat semne că vrea să facem cunoștință față în față.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost cronometrarea, mi-am luat un stilou și un carnet și notam ora la care are loc fiecare contracție și durata ei aproximativă. Citisem foarte mult despre simptomele care prevestesc nașterea pentru că îmi era frică de faptul că nu o să îmi dau seama că a venit momentul.
Când contracțiile se repetau la fiecare 5 minute, mi-am sunat medicul. Era ora 5 dimineața și el abia venise de la o cumătrie ?. Deoarece durerile nu erau puternice am plecat cu automobilul la maternitate. Mă asteptam la atitudine tipică spitalelor de stat și foarte mirată am rămas că am fost întâlnită cu zâmbet.
- Bună dimineața, am venit să nasc!
- Bună dimineața, da bagaj nu aveți? m-a întrebat doamna de la intrare, pentru că îl uitasem în mașină. Am avut un travaliu nu atât de dureros cum mă așteptam eu să fie, cu glume când de la soțul meu, când de la medicul meu, Vadim Scarlat. Când treaba a ajuns a fi "serioasă", medicul din privirea mea a înțeles că soțul trebuie sa iasă și l-a trimis după nu știu ce la farmacie. A urmat nașterea. Îmi amintesc doar replica medicului Scarlat "- Chemați SanAviația!", Asistenta a ieșit în coridor și a strigat " - Chemați SanAviația". Eu am făcut niște ochi ca cepele, dar el repede m-a liniștit, a zâmbit și mi-a spus că așa îi spune spune pediatrei, și că trebuie să fie aici pentru că în câteva minute voi face cunoștință cu marea mea minune.
Nota 8!
Printre dureri și stare de somnolență și bucurie și nu mai știu ce simțeam, am întrebat ce notă are bebelușul. "-Un 8 sănătos". Tare m-am întristat, și i-am spus că vreau 10. Bine, bine, atunci e 10. Știe Vadim Scarlat cum să facă o mamă să zâmbească chiar și atunci când nu mai are puteri.
A doua zi când a venit să mă vadă m-a întrebat de ce nu sunt coafată și machiată
Născusem ziua la 13.40 și în următoarea noapte practic deloc nu am dormit. Nu puteam sa îmi iau ochii de la Alex. Era atât de mic și atât de drăguț iar eu nu puteam realiza că este chiar al meu. Adormisem spre dimineață, iar când a intrat medicul să vadă cum mă simt, mi-a spus să mă aduc în ordine, să mă machiez și să îmi fac "pricioscă". Credeam că e o glumă, dar el nu glumea, sora mea care era cu mine și născuse tot la el, a început să mă aranjeze, știa că o să vină să verifice, așa și a fost ?
Tot a doua zi, am aflat de la moașă că a fost un moment în care viața copilului meu a fost in pericol iar medicul Vadim Scarlat a luat o decizie promptă și astfel l-a salvat. Nu pot și nici nu vreau să îmi imaginez ce putea să se întâmple dacă nășteam la un medic oarecare.
În ziua externării m-a preîntâmpinat despre taxele neformale din maternitate, despre camera cu baloane și fotograf și mi-a spus cum să "scap" de cei din ultima. Desigur că nu am putut scăpa, probabil la a treia - a patra naștere ?
Zilele acestea, în contextul reținerii lui Vadim Scarlat pe motivul învinuirii că ar fi dat mită, mi-am amintit și despre discuția de la una din consultații, în care mi-a spus că prioritate are viața mamei, iar dacă se întâmplă ceva grav, el luptă pentru viața mamei apoi pentru cea a bebelușului. Atunci mi-a părut foarte egoist din partea mea să accept una ca asta însă ulterior discutând cu soțul meu am înțeles că așa este corect.
Nu cunosc multe detalii despre cazul tragic în care Vadim Scarlat este învinuit de malpraxis, dar posibil că anume viața mamei ar fi încercat să o salveze, și pe a mamei a salvat-o, nu și pe a micuțului din păcate.
Sper cât mai curând să se facă lumină în acest caz pentru că este așteptat de multe viitoare mămici.
