Obiceiurile nesănătoase la care trebuie să renunți imediat ce ai aflat că ești însărcinată

Obiceiurile nesănătoase la care trebuie să renunți imediat ce ai aflat că ești însărcinată 

Dincolo de toate simptomele și greutățile, sarcina este una din cele mai frumoase perioade din viața unei femei. În tine bat două inimi (cel puțin), crește o nouă viață și asta e miraculos. Dacă până acum ai evitat să renunți la obiceiurile nesănătoase, sarcina este cel mai bun prilej, iar copilul ce crește în tine - cea mai bună motivație. Iată câteva lucruri la care trebuie să renunți de dragul bebelușului din burtică: 

Alcool. Nici în cantități mici nu se recomandă. Eu nu cred în pofta de alcool. Există numeroase studii care demonstrează că alcoolul încetinește sau afectează dezvoltarea creierului micuțului tău. Asta e suficient sau trebuie să îți mai spun că poți pierde sarcina sau să naști prematur? O cantitate mare de alcool poate schimba felul în care fața, creierul, inima, rinichii și alte organe ale copilului se vor dezvolta. Copilul poate avea dificultăți de învățare și tulburări de coordonare a mișcărilor, care să dureze toată viața. 

Tutun și alte substanțe narcotice. Dacă până acum ai încercat de o mie de ori și nu ai reușit, sarcina este cea mai bună motivație pentru a te lăsa de fumat. 

Medicamente. Nu lua absolut niciun preparat medicamentos înainte să te consulți cu un medic în care ai toată încrederea. Acestea se absorb de către placentă și ajung la bebeluș. 

Băile fierbinți, sauna. În primul trimestru acestea pot duce la avort spontan sau la malformații ale fătului. Dar nici în următoarele două trimestre nu se permite supraîncălzirea corpului.

Mâncare nesănătoasă, inclusiv fast-food. În primul rând în majoritatea localurile cu mâncare de tip fast food nu sunt respectate normele sanitare iar infectarea bucatelor cu vreo bacterie este ultimul lucru de care ai nevoie acum, în al doilea rând nu uita de kilogramele care și fără fast-food îți modelează "frumos" silueta. Renunță, limitează, prepară ocazional acasă astfel de bucate. 

Soluții de curățare toxice. Odată ce ai aflat despre sarcină, renunță total la spălatul casei cu soluții toxice. Este suficient să dai la căutare pe google și vei găsi zeci de alternative non-toxice, ecologice. Eu am rămas surprinsă de faptul că oțetul, soda de mâncare, sarea de lămâie, lamâia, îndepărtează grăsimea și murdăria chiar mai bine decât soluțiile scumpe din comerț.

Substanțe toxice. Fugi de mirosuri puternice de vopsea, de carburanți, de soluții chimice utilizate în agricultură și tot ce ar putea afecta dezvoltarea micuțului tău. Substanțele chimice și mirosurile puternicr inhalate de mamă ajung la bebeluș. 

Ai grijă de tine și de bebelușul tău. Evită stresul și oamenii negativi din jurul tău. Savurează această perioadă!