Mame care inspiră - Alexandrina Chele: "Am început greu, nu aveam nimic, doar câteva idei și vise mari"

Atunci când și-a început activitatea nu avea studii în domeniu, bani pentru investiții în materiale și publicitate sau măcar o mașină de cusut. În schimb avea un vis, cel de a face din concediul de maternitate un început de afacere. Acum are vise și mai mari, pe care încet cu încet le materializează și spune cu mâna pe inimă că dacă ar fi să o ia de la zero, tot așa ar începe. Alexandrina Chele, femeia pe care maternitatea a determinat-o să se miște în altă direcție decât cea în care credea că o să meargă atunci când a ales să își facă studiile la Colegiul de Construcții. Acum meșterește corturi pentru copii în formă de căsuțe, sau wigwam-uri cum se le mai spune, dar până să se perfecționeze, timp de 3 ani a cusut de toate, de la cărți și cuburi senzoriale, pernuțe, accesorii și diverse decorațiuni pentru casă.

MO: - Când ai realizat primul cort personalizat și câte ai făcut până ai decis că asta vrei să faci în continuare?

Alexandrina Chele: - Primul wigwam l-am făcut în 2018, pentru copiii mei în ajunul sărbătorilor de iarnă. Văzând bucuria lor, l-am publicat pe internet, și apoi au urmat comenzile. Când am ajuns la 50 de wigwam-uri făcute, am decis că să exclud celelalte articole mărunte pe care nu reaușeam să le fac, și să mă perfecționez mai mult pe wigwam-uri.

MO: - Cum a fost începutul, cât de greu sau cât de ușor ți-a fost?

A.C: Am început greu, dar foarte simplu, adică pe scurt, nu aveam absolut nimic, doar cateva idei și vise mari. Mă aflam în concediu de maternitate cu primul copil, fetița avea 2 ani atunci, nu aveam mașina de cusut, nu aveam bani de investiții, nu aveam studii în croitorie, nu aveam experiență, doar câteva idei inspirate de pe internet. Am crescut la țară, de mică mi-a plăcut mereu să creez, să confecționez, și da, mă simțeam capabilă că aș putea face și eu ceva din acele idei văzute pe internet. Zic că am început greu, dar încă nici astăzi nu spun că îmi este deja ușor. Nu, și astăzi îmi este greu și foarte foarte obositor, căci deja sunt cu 2 copii mici.

MO: - De ce o familie cu copii are nevoie de un wigwam acasă?

AC: - Eu cred că nu există niciun copil căruia nu îi place să se ascundă și să își construiască colibioare din plapume. Un wigwam este acel locușor privat și atractiv pentru copii.

MO: - Care de obicei este reacția micilor clienți când văd cortul?

AC: - Clienții mereu sunt încântați, multe vorbe frumoase și laude primesc de la părinți și copii. Cea mai mare bucurie a mea este când în privat primesc poze cu copii fericiți în căsuță. Sper ca mereu așa să fie și să nu dezamăgesc pe nimeni.

MO: - Care este rolul copiilor tăi în această afacere?

AC: - Rolul principal al copiilor mei este aprecierea la final. Nu a existat niciun wigwam în care să nu fi intrat ei să îl testeze. Desigur urmează o muncă destul de dificilă atunci când vreau să fac fotografii pentru că nu îi pot scoate ușor de acolo. (râde)

Mo: - Când îți place să lucrezi și cine te ajută cu copiii?

AC: - Mi-ar plăcea să lucrez 8 ore pe zi, grafic fix, nimeni în acele ore să nu mă deranjeze (râde) doar că eu lucrez când pot, nu când îmi place. Seara după ce culc copiii, după ora 22 îmi croiesc toate detaliile până la 24, uneori chiar și ora 1 mă prinde, apoi ziua cos. Lucrez pe apucate, depinde de copii, ei îmi sunt șefi. Dacă adun orele când reușesc să cos, îmi ies cam 4-5 ore de lucru pe zi. La început, primele 2 luni nu dormeam nopțile, acum dorm, deoarece vreau să fiu și o mămică în formă bună pentru copiii mei și o soție pozitivă desigur. Cu copii mă ajută doar soțul cînd vine seara de la serviciu, nu am pe nimeni aproape care să mă ajute.

MO: - Dacă ar fi să fii acum la începutul carierei tale în acest domeniu, ai schimba ceva?

A.C: - Nu am ce să schimb, privesc în urma frumos acești ani de luptă și desigur încă îi mai trăiesc și în prezent.

MO: - Știu câteva detalii din culise, precum că ai planuri de a veni cu ceva nou în curând, despre ce este vorba?

A.C: - Îmi doresc să revin cu cărțile și cubulețele senzoriale pe care le făceam la început, doar că acum vor fi diferite. Îmi doresc să fac legătura dintre acestea și wigwam-uri pentru ca atunci când copilul se joacă în căsuța să poată avea o ocupație specială.



Dacă ești mămică și ai o activitate care poate inspira alte femei, nu ezita să îmi scrii la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Dacă ți-a plăcut acest interviu, te aștept cu un like pe pagina de Facebook, iar dacă vrei să îl vadă și prietenii tăi, distribuie-l.

Sursa foto: arhivă personală