Mame care inspiră - Bijuteriile unice cu microbroderii ale unei moldovence au cucerit lumea

Ceea ce face ea, este cu adevărat artă! A fost de multe ori "acuzată" că bijuteriile pe care le realizează sunt pictate sau printate. În realitate acestea însă sunt create după o tehnică veche pe care o modernizează în permanență. Ludmila Salcuțan (Țărnă) efectuează bijuterii brodate microscopic. O bijuterie ajunge să aibă până la 30 de nuanțe de culori iar într-un singur centimetru pătrat sunt concentrate peste 400 de puncte. Tot procesul de la crearea schemei broderiei până la marketing, îl face de una singură, însă cea mai mare provocare pentru ea este de a arăta în fotografii frumusețea reală a lucrărilor. Ludmila este stabilită în Italia dar bijuteriile le vinde în toată lumea prin intermediul unui magazin online. Care este nivelul la care dorește să își aducă această pasiune, aflați din interviu. 

MamaOnline: - În ce circumstanțe ți-ai descoperit dragostea pentru această artă?

Ludmila Salcuțan: - Broderia a apărut în viața mea atunci când mă pregăteam pentru cununie. Îmi doream o icoană deosebită care să devină o comoară de familie. După multe căutări am gasit un designer din Bulgaria cu lucrări absolut fenomenale. Așa am intrat în gustul broderiei și m-am pierdut acolo fără urmă. Însă după un timp mi-am dat seama că icoanele cer luni întregi de muncă și multe investiții, și am început a căuta noi căi de dezvoltare. Am realizat huse brodate pentru telefoane mobile, albume personalizate pentru desen, până am găsit un articol despre  o meșteriță care crea astfel de bijuterii și m-am îndrăgostit. Am cautat și am citit toată informația posibilă la acest capitol și atunci am făcut primele investiții în materialele necesare pentru creație. Primele încercări s-au soldat cu eșecuri, îmi era greu să concordez dimensiunea pânzei cu dimensiunea lucrării și cu schema aleasă. Dar cu practica toate greutățile devin atuuri.

MO: - Povestește-mi despre tehnica în care faci bijuteriile

L.S: - Această tehnică provine din Austria înca din secolul XVII. Este o broderie microscopică, în cazul meu având 484 de puncte într-un singur centimetru pătrat. Bijuteriile le realizez pe pânză naturală din bumbac și in, cu ațe mouline de calitate înaltă. Sunt niște bijuterii deosebite, mai ales ca dupa multe încercări acum creez propriile scheme pentru a avea un stil aparte.

MO: - La cât timp după ce ai început a crea bijuterii ți-ai lansat afacerea?

L.S: - Nu aveam în gând la început să îmi vând lucrările. Am pierdut câteva luni bune învățând și studiind tehnicile. Când deja aveam vreo 6 pandative făcute, aflasem de platforma de vânzare Etsy și am îndrăznit să îmi deschid magazin online în cadrul ei. Asta a fost un domeniu absolut nou pentru mine unde trebuia să studiez mecanismele de cautare, marketingul, targhetingul cu alte cuvinte "ceva strașnic" pentru o persoană departe de vânzări cum eram eu atunci. Dar ca prin minune, după 2 luni de lucru, în magazin au venit primele aprecieri și primele comenzi.

MO: - Cine sunt clientele tale și cum îți pot achiziționa lucrările?

L.S: - Datorită magazinului pe Etsy, fiind o platformă mondială, orice persoană poate să mă contacteze pentru a cumpăra o bijuterie. Am clienti din toată lumea, majoritatea fiind din Statele Unite, însă am lucrari ce și-au găsit stăpâni și în Europa și chiar în Australia. După jumatate de an, am îndrăznit să particip la primul iarmaroc în localitatea în care locuiesc, după care am primit invitații și din alte localități ca până la urma să mă avânt și la o expoziție mare din Milano. Așa  am avut primele experiențe de vânzări directe în contact cu clienții. Clienții mei sunt persoane cu simțul frumosului, cu gust și rafinament. Pentru ca bijuteriile mele sunt asa, un pic rupte din realitate și ai nevoie de imaginație pentru a le asorta cu look-urile zilnice. Am avut și clienți bărbați care au cumpărat cu drag cadouri pentru soțiile/iubitele lor și chiar îmi reproșau de ce nu am nimic pentru bărbați. Acum am un obiectiv nou la care să lucrez.

MO: - Ce spun italienii de lucrările tale?

L.S: - Ei sunt foarte impresionați din motiv că așa tehnică nu prea este cunoscută în Italia, ei având alte tipuri de broderie. Unica problemă este să explici că este broderie. Deși pe masa de expoziție stă o foaie mare unde scrie: Bijuterii Brodate Manual, asta nu îi convige. Mereu spun că lucrările sunt pictate, printate, în ceramică, numai nu brodate. Din acest motiv am început a broda în cadrul expozițiilor pentru a arăta lucrarea în proces. Însă odată ce își dau seama de munca depusă ramân foarte încântați. Am clienti fideli care deja vin la masa mea în căutarea modelelor noi, sau mă sună cu idei pentru cadouri.

MO: - Știm cu toții că în țara noastră mai puțin sunt apreciate lucrările handmade, probabil din motive financiare, se întâmplă să vinzi în Moldova mai ieftin bijuteriile decât în Italia sau alte țări?

L.S: - Situația data este peste tot. Am auzit deseori și în Italia că am prețuri prea mari, dar asta e. Eu cred că am un preț onest calculând investițiile în materiale și timpul necesar pentru realizare, nemaivorbind cât este de complicat lucrul în miniatură. O bijuterie poate să îmi ia de la câteva ore la câteva zile, dar dacă mai este nevoie de creat și o schemă specială, atunci lucrul e și mai migălos. Din acest motiv nu prea fac reduceri, unica fiind -10% în vânzări directe, deoarece omit pasul cu livrarea și cred că este corect așa.

MO: - Cât timp din zi îți solicită această ocupație și când îți găsești timp pentru familie?

L.T: - Atâta timp cât Alexandru era mic, toată creația mea se reduceea la orele somnului de amiază, și nopțile. (deprindere rămasă din studenție). Acum însa e cavaler mare care frecventează gradinița și așa am mai mult timp pentru lucru.  Atunci când sunt toți acasă mama e mamă și soție. Dar sunt și exceptii, când mă pregătesc de vreo expoziție atunci familia mai mănâncă pizza iar Alexandru mai privește desene animate, astfel îmi dă posibilitatea de a crea, deși cred că el nu e prea supărat din acest motiv (râde)

MO: - Care parte din întreg procesul de creație al unei lucrări este cea mai complicată?

L.S: - Niciodată nu am împărțit lucrul pe etape, e un proces continuu. Este important să încadrez schema în dimensiunile necesare. Am cercei de doar 12 mm în care trebuie să se înțeleagă bine desenul, aici nu este loc pentru greșeli. Fiecare bijuterie are pâna la 30 de nuanțe de culori. Totuși cel mai complicat pentru mine este partea post-creativă, atunci când trebuie prin fotografie să redau toată frumusețea bijuteriei, deoarece  clienții din afara Italiei nu o pot pipăi sau înțelege proporțiile reale. Cred că lucrul ăsta de fotografiere, prelucrare, aranjarea poziției în magazin având în vedere toate cerințele platformei pentru a nu te pierde în milioanele de creații deosebite, expuse acolo,  iată asta îmi pare cel mai complicat.

MO: - Știu că anterior ai brodat icoane, acum faci bijuterii, ce îți este mai aproape de suflet?

L.S: - De fapt icoanele niciodată nu m-au părăsit în acești ani. Deși acum fac bijuterii și scheme pentru microbroderie și cruciuliță clasică, care la fel sunt în vânzare în alt magazin online, mereu am în proces o icoană. E un lucru de enorm cu câte 50-100 de culori, e o activitate  mai monotonă care foarte bine îți face ordine în gânduri și în stări sufletești. A devenit un fel de antidepresant pentru mine. Le fac cadou pentru cei dragi și am impresia că nu termin degrabă, avân d multe persoane care își așteaptă rândul pentru așa gen de cadou.

MO: - Care sunt planurile tale de viitor cu privire la această ocupație?

L.S: - Sper totuși cu timpul să introduc metale prețioase în bijuterii. Deocamdată îmi este frică din motiv că prețul automat se dublează dacă vorbim de argint. Aurul e cu totul altă poveste. La fel îmi doresc să dezvolt această pasiune și să o transform într-o activitate cu venit permanent. Sper cu timpul să colaborez cu alte mesterițe talentate și împreună să creăm bijuterii pentru toate gusturile.