Mon Bebe - o pasiune transformată de către două mame într-o în afacere profitabilă

Și-au transformat pasiunea într-o afacere. Două femei din capitală, fiind în concediu de maternitate au decis să își materializeze visurile. Anastasia Dzuțeva și Olga Rudenco au studii în Tehnologii Informaționale. Maternitatea, dorința de a fi independente din punct de vedere financiar și necesitatea unor produse pe placul lor, pe care nu le găseau pe piață le-au determinat să pună bazele unei afaceri pe nume Mon Bebe. Acum confecționează haine stilate din stofe cu printuri unice, pentru copii. Deși ambele sunt mame de băieți, majoritatea articolelor lor sunt pentru fetițe.

Am vorbit cu ele și pentru că discuția lor m-a motivat și inspirat, am decis să vă fac cunoștință și vouă cu cele două mămici, prietene și colege. 

Mama Online: - Vreau în primul rând să vă spun că aveți un proiect minunat. Cum a început totul?

Olga Rudenco: Pe timpurile studenției am urmat un curs de croitorie, și pe tot parcursul timpului am tot cusut câte ceva pentru mine și prietenii mei. Rămânând însărcinată am aflat despre cocon (sac de dormit) și nu am găsit în oraș unul cu un print pe placul meu. De aceea am decis să cos unul pentru mine. Apoi a urmat unul pentru o prietenă, și încă pentru una. Văzând că este lipsă de produs pe piață, am decis împreună cu Anastasia să plasăm coconii pe o pagină de facebook, urmată și de o pagină de instagram. 

MO: - Cum au fost primele lucrări și în ce moment ați făcut pagina pentru ele, ați venit cu nume și ați început să vă dezvoltați ca și afacere?

Olga: Totul a început de la acei coconi, odată ce am văzut că lucrările sunt apreciate de cei din jur, am creat o pagina pentru ele. Inițial nu a fost o afacere, decât un hobby care a crescut și s-a dezvoltat împreună cu noi.

MO: - Voi sunteți două mămici. Cine și de ce este responsabilă în cadrul acestui proiect?

Olga Rudenco: Eu mă ocup de tot ce ține de producere: aleg stofele, modelele hainuțelor, fac tiparele, aleg furnitura, controleaz producerea.

Anastasia Dzuțeva: Eu mă ocup de Social Media Marketing, poze, promovare, targeting, design graphic și tot "exteriorul" afacerii noastre.

MO: - Aveți modele unice, la fel și stofele sunt. De unde atâta inspirație?

Anastasia: - Cu toate că ambele avem băieți, suntem foarte inspirate să creem îmbrăcăminte pentru fetițe. Stofele le alegem cu mare grijă și dragoste, fiecare import de stofă nu se mai repetă, de aceea putem spune ca fetițele poarta hăinuțe exclusive.

MO: - Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le faceți pentru că un client din moment ce a dat comanda si până a primit-o, să fie mulțumit?

Olga: - Feedback-ul pozitiv este unul din cele mai importante lucruri pentru noi. La fiecare comandă întrebam părerea clientului despre calitate, mărime. Pentru noi clientul este corect în orice situație, și de multe ori am corectat câte ceva pe ultima sută de metri doar ca să obținem încă un client satisfacut.

MO: - Cum va simțiți când primiti fotografii de la părinții mulțumiți de lucrările voastre?

Anastasia: - Aceste poze ne dau aripi și ne motivează să creem în continuare.

MO: - Ceea ce faceți voi e afacere sau pasiune pentru a umple timpul liber și a câștiga ceva bănuți?

Olga: - Este o pasiune care s-a transformat în afacere cu timpul. Defapt este o muncă enormă în spate și acum ocupă cu mult mai mult timp decât la început.

MO: - În următorii ani cum vedeți această afacere? Cum ați vrea să vă extindeti?

Anastasia: - Ne-am dori ca hăinuțele noastre să fie purtate și de copilași din alte țări, avem și  ceva planuri pentru Moldova, despre care veți afla dacă veți fi cu ochii pe noi.

Urmărește activitatea Anastasiei și Olgăi aici

 Urmăreşte MAMA Online  ре FACEBOOK şi   

INSTAGRAM  și fii primul care vede postările noi iar dacă ai o pasiune și vrei să fii eroină în cadrul rubricii Business Mommy, scrie-mi la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sursa foto: arhiva personală