Mame care inspiră. Olesea Anița: "Croșetatul e o boală în sensul bun al cuvântului"

Dacă talentul îl are moștenit de la bunica ei, inspirația și puterea de a munci vine de la fiicele sale, care îi sunt și sprijin și critici. Olesea Anița de un an își găsește refugiul în crearea jucăriilor croșetate. Pierde noțiunea timpului când ia croșeta în mâini, însă atunci când vede satisfacția din ochii clienților, uită de nopțile nedormite. Te invit să o descoperi pe Olesea Anița, creatoarea jucăriilor care, promit, te vor încânta și pe tine.

MamaOnline: - Spune-mi de când îți găsești refugiul în această activitate și cum ai pornit pe acest drum?

Olesea Anița: - Dibăcia mi se moștenește de la bunica mea, meșteriță și iscusită în toate. Ea m-a învățat să țin croșeta și andrelele în mâini încă pe vremea când se țeseau covoarele moldovenești. Și acum îmi amintesc războiul mare care ținea o cameră întreagă, îmi amintesc cum întindeam de suveică printre ațe. Câte amintiri plăcute. Acum, de când stau acasă cu copiii, am revenit din nou la îndeletnicirea de altădată, lucrul manual. Am început cu hainuțe pentru fetițe.

MO: - Cum ai ajuns la jucării?

O.A: - Din glumă. Am dat întîmplător de canalul de YouTube al unei meșterițe din Rusia. Mi-am zis că trebuie să încerc și eu să văd dacă îmi reușește. Și îmi reușește, zic eu.

MO: - Asta s-a întâmplat din prima?

O.A: - Nu. Prima jucărie a fost tare caraghioasă însă eu nu m-am dat bătută. Mi-am spus în sinea mea că dacă poate ea, trebuie să pot și eu. Într-un final am ajuns la rezultatul așteptat. Îmi amintesc de niște iepurași urecheati, îmbrăcați din cap până-n picioare. Mă îndrăgostisem de ei și am lucrat pentru fiecare piesă în parte foarte mult, mi-am dorit ca totul să fie ideal și așa și a fost.

MO: - Care este cea mai memorabilă lucrare a ta? De ce?

O.A: - Pentru mine fiecare lucrare e memorabilă. Una mai specială care îmi vine acum în minte este un set din doi iepurași pentru fetițe gemene. Iepurașii trebuiau și ei să semene leit. E greu să efectuezi jucarii exact la fel. Dar cred că mi-a reușit.

MO: - Cât timp din zi aloci acestei activități și cum împarți timpul pentru familie, gospodărit și cel pentru croșetat?

O.A: - La drept vorbind, croșetatul e o boală în sensul bun al cuvântului. E modalitatea de odihnă, relaxare și o bună terapie. Chiar uneori uit de treburile casei, pentru a duce la bun sfârșit ceea ce am început. Clar, copiii îți iau cea mai mare parte a timpului, dar îmi găsesc și timp pentru creație.

MO: - Modelele de jucării pe care le faci tu sunt un pic diferite de ceea ce văd la restul meșterilor. Cum înveți și unde inspirație pentru asa lucrări?

O.A: Mă inspir câte puțin dar singură învăț cum se fac modelele noi. Sunt membră a multor grupuri de pe facebook, a meșterițelor din multe țări, unde își publică lucrările, ori sunt postate diferite scheme pentru inspiratie. Deci, dacă am observat o schemă mai specială, mai interesantă de celelalte, încerc să o fac. Memoria telefonului e incarcat de modele de jucării cărora aștept pe viitor le vină rândul.

MO: - Copiii tăi câte jucării create de tine au? În general ce spun despre activitatea mamei?

O.A: - Fetele și-au ales jucariile lor. Cea mare mi-a cerut o păpușă cu păr lung ca să o coafeze, iar cea mică are un urecheat de care nu se desparte nici la somn. Orice jucarie e testată de fetița mai mică. Ea prima îmi apreciază lucrările.

MO: - Cum vezi această activitate a ta pentru viitor?

O.A: - Îmi continui activitatea și mai departe. Nu îmi pun planuri mari, dar tare mi-aș dori să-mi promovez lucrările și peste hotarele țării, să particip la expoziții. Eu știu, încet o sa le reușesc pe toate.

Pe Olesea Anița o găsești aici

Dacă ești de părere că această pasiune ar putea inspiră și alte femei, distribuie interviul iar dacă ești o mamă care inspiră, scrie-mi la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Urmărește MAMA Online pe FACEBOOK și 

INSTAGRAM și fii primul care vede postările noi!

Sursa foto: arhiva personală