Mame care inspiră. Anna Banari: "Concurența te face să creezi ceva mai deosebit ca să te poti evidenția dintre ceilalți"

Cum ai reacționa dacă la ziua ta de naștere sau la un eveniment special din viață ai primi în loc de flori, un coș dulce? Această alternativă originală a tradiționalelor buchete de flori a prins amploare în ultimii ani la noi în țară, iar cei care le primesc se bucură nu doar de frumusețea dar și de utilitatea acestora. Cele pe care le face Anna Banari, eroina de azi a rubricii Business Mommy, sunt din bomboane, fructe proaspete sau uscate, bezele, zefire sau biscuiți. Ana a studiat la două facultăți, este farmacistă și kinetoterapeută cu acte în regulă, dar cât "stă" acasă cu copilul, a decis să înceapă o activitate care să îi aducă pe lângă satisfacție, și ceva bănuți în pușculiță.

MO: - Când ai făcut primul buchet delicios?

Anna Banari: - Primul buchet a apărut când aveam nevoie de un cadou pentru un băiețel de 3 ani și eram în pană idei. Mi-a părut interesant și am adus ideea pe plan real. Rezultatul a fost așa, pe o nota nu chiar înaltă, dar fiind gustos a fost foarte apreciat.

M.O: În ce moment ai decis că vrei să continui această activitate?

A.B: Fiecare dintre noi, mai ales noi, mămicile, avem nevoie de activități care să ne scoată din rutină și să ne permită o relaxare mintală. De aici primesc relaxarea eu. După ce îmi adorm bebelina, creierul meu trece pe unda de creație, acesta fiind motivul de baza pentru a continua activitatea dată.

MO: - Din ce faci aceste compoziții și de unde faci cumparaturile?

A.B: - Am lucrări din frucate uscate și  din dulciuri. Fructele uscate îmi sunt aduse la comanda direct de la producător. Ce tine de celelalte dulciuri, o parte le fac chiar eu, biscuiții și zefirul sunt hande made restul sunt selectate cu mare grijă și atenție din diverse magazine, atât de la noi cât și din România.

MO: - Care a fost cea mai neobișnuită comandă?

A.B: Încă nu am avut comenzi neobișnuite, dar sper să apară pe parcurs, sunt gata pentru noi provocari oricând.

MO: - Cine comandă coșurile tale dulci și care sunt reacțiile clienților/celor care le primesc?

A.B: - Comandă și bărbați și femei, pentru diferite evenimente cum ar fi zile de naștere, nunți, cumetrii, etc. Până acum am avut doar cuvinte de mulțumire și mesaje pline de recunoștință și satisfacție de la clienți. Este ceva mai puțin obișnuit și reacția este pe măsură indiferent de vârstă.

MO: - De ce sa optăm pentru o asemenea compoziție în defavoarea unui buchet clasic de flori?

A.B: - Toate buchetele sunt frumoase, și cele din flori și cele comestibile. Dar fiecare dintre noi alege o variantă mai potrivită pentru sine, cineva vrea frumos, iar altcineva vrea dulce, gustos și deosebit.

MO: - Spune-mi dacă ai concurenți în acest domeniu și dacă cumva, prezenta lor pe piață te afectează?

A.B: - Eu întotdeauna am fost pentru concurență sănătoasă, asta te face să creezi ceva mai deosebit ca să te poti evidenția dintre ceilalți, fiecare are locul lui pe piață, pe mine personal acest lucru nu mă afectează, chiar din contra mă face mai puternică și mă ajută să cresc.

Toate lucrările Annei le găsești aici

Dacă vrei să fii și tu eroină a rubricii Business Mommy, scrie-mi la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Urmărește MAMA Online pe FACEBOOK și 

INSTAGRAM și fii primul care vede postările noi!

Distribuind subiectele publicate pe MAMA Online, mă ajuți să ajung în vizorul unui public mult mai mare. Pentru asta îți mulțumesc!