Arhiva personala

Nașterea. Moldova versus Marea Britanie! Vrem așa și acasă

Astăzi dăm start unei serii de articole despre experiența pe care o trăiesc ai noștri în lume. Rubrica "Mama în lume" nu este despre cât de rău e în țara noastră, ci despre exemple concrete de politici, servicii și atitudine de care ne-am dori să avem parte noi, cei rămași acasă, în Republica Moldova. Întotdeauna mi-a plăcut să văd partea plină a paharului, și mă gândeam de ce să ne plângem că pleacă toți din țară, când putem să ne inspirăm din experiența lor și să muncim pentru ca să avem ceea ce ne dorim.

Nu întâmplător scriu asta pe un blog urmărit de părinți, în mare parte de mame. Eu cresc viitorul acestei țări și tu faci la fel ca și mine. Împreună putem crește o generație incoruptă și incoruptibilă.

Prima istorie din seria #vrem_asa_si_acasă este despre Tatiana, mămică a patru copii. Pe doi dintre ei i-a născut la Chișinău, iar gemenii au venit pe lume acum o lună, în orașul englez, Birmingham. Impresionată de diferența dintre condițiile celor două maternități, atitudinea personalului medical și cheltuielile pe care le-a suportat în timpul sarcinii și la naștere în toate cazurile, Tatiana a decis să își împărtășească experiența cu cititoarele mamaonline.md.

Trebuie să menționez pentru început că atât în Moldova cât și în Marea Britanie, Tatiana a ales să nască la maternitate de stat.

"La Chișinău am avut medic care a avut grijă de mine pe parcursul sarcinii. Am plătit de fiecare dată când mă duceam la consultație și după naștere. Atitudinea a fost foarte bună, dar cred că asta se datora și faptului că am plătit. În Marea Britanie însă nu am achitat nicio liră, dar atitudinea a fost extraordinară, am născut la spital de stat. Aici nimeni nu așteaptă să îi dai ceva, ei își  onorează obligațiunile. Acum am avut o naștere foarte grea și de lungă durată dar am avut norocul să dau peste medici foarte competenți. Ei erau pregătiți pentru orice situație critică", a mărturisit tânăra mămică. Ea a mai adăugat că la Chișinău a avut din partea asistenților medicali o atitudine care putea fi bună sau mai puțin bună. Diferența o făceau cei 30 de lei pe care era nevoită să îi bage în buzunar la fiecare pansament, procedură sau orice ajutor din partea personalului din spital.

Tatiana a rămas impresionată și de condițiile maternității din Marea Britanie: "Paturile sunt foarte bune, mâncarea la fel, și apropo foarte variată. Am mâncat tot felul de legume, fructe, pește, carne, fasole, desert în toată ziua. Tot de ce are nevoie proaspăta mămică sau bebelușul, de la scutece, pelinci de unică folosință, prosoape, absolut totul este în spital, nu e nevoie să aduci de acasă!"

Dacă ești și tu stabilită peste hotare și ai întâlnit oameni, situații, instituții care funcționează cu totul diferit față de ceea ce ai văzut în Republica Moldova, nu ezita să îmi scrii un mesaj la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pe pagina de facebook MAMA Online.

Sursa foto: arhivă personală