"Alice s-a hotărât să meargă mai departe. Pe drum a întâlnit o omidă care fuma așezată pe o ciupercă. [...] Trișează, regina trișează. Majestatea Sa s-a înfuriat și a poruncit să i se taie capul."
Aceste rânduri sunt selectate dintr-o carte cu povești pentru cei mici. Am început să i-o citesc în voce copilului meu și când am ajuns la acest pasaj, m-am oprit. Am înțeles că poveștile trebuie selectate și neapărat citite înainte, pentru că ele, poveștile, au rolul de a transmite un mesaj, iar noi, adulții, suntem responsabili de ceea aud, învață și trăiesc copiii noștri.
Pentru că nu sunt specialist în domeniu, și nu știu cum îi poate afecta sau influența pe termen lung pe copii o poveste cu scene de violență, am solicitat părerea psihologei Natalia Zotea.
De la bun, început m-a provocat la un experiment, pe care vreau să îl faci și tu chiar în acest moment. Închide ochii și adu-ți aminte un fragment din copilărie în care ți se citește sau ți se spune o poveste. Ce imagini îți vin în minte? Pe mine primul gând m-a dus la o iarnă geroasă, în sobă trosnesc lemne, cald în casă, atmosferă și o voce liniștită.
Iată acesta este rolul poveștilor și este foarte important să găsim timp pentru a le citi celor mici, spune Natalia Zotea. "Citirea poveștilor este un mijloc eficient de stabilire a contactului emoțional - afectiv dintre părinte și copil pentru că oricine dintre noi dacă ne amintim despre experiența când maturii ne citeau povești, mai puțin ne amintim conținutul, ideea și personajele. Ținem minte atmosfera, căldura părintelui, vocea, blândețea, intonația. Mesajul principal pe care îl percepe copilul este: mama/tata mă iubește pentru că îmi oferă timp, căldură și afecțiune."
Dar dincolo de emoții, psihologa Natalia Zotea susține că poveștile îi dezvoltă pe copii și le oferă lecții într-o manieră ușor de asimilat. "Poveștile îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația, pentru că scenele pe care copiii le aud verbal, apar ca și vizualizare, copilul își dezvoltă abilitatea de a dialoga, pentru că în timp ce ascultă apar întrebări. Orice poveste are o idee generală care este echivalentă cu o valoare pe care copilul o va primi ca pe o normă în contextul formării comportamentelor."
Dacă e să exemplificăm, din povestea "Scufița Roșie" sau "Capra cu Trei Iezi" copilul înțelege că dacă nu ascultă de sfaturile părintelui, poate să i se întâmple ceva rău. Însă nu este suficient să îi citești copilului, după lectură este necesar să discutați pentru ca să îl ajuți să înțeleagă morala, să înțeleagă în ce moment a greșit personajul și de ce nu, să își imagineze un scenariu în care totul ar fi mers bine.
Și, fiindcă am ajuns la poveștile sus menționate, care, de alftel au final tragic si scene violente, prima întrebare care mi-a venit, a fost dacă e bine sau nu să le citim copiilor mici asemenea povești, pentru că, până la urmă, binele și răul există, iar recomandarea psihologei este, așa cum am spus la început, ca părinții înainte de a le citi copiilor, să se pregătească. "Scenele tragice, agresive din povesti nu întotdeauna sunt benefice pentru copii. De aceea recomandarea mea este ca adulții, înainte de a citi o poveste copilului, să o selecteze conform unor recomandari cu privire la particularitățile de vârstă. Cu cât sunt mai mici, cu atât poveștile ar trebui să fie mai "pământești" cu ființe, lucruri, obiecte, acțiuni cunoscute copiilor. Spre exemplu Gainușa Porumbacă, Ridichea, Gogoașa. Deși ultima se termină tragic pentru Gogoașă, în imaginea copilului nu apare acest lucru ca ceva neplăcut. Poveștile care au scene mai tragice, dar într-un limbaj bine formulat, astfel încât să nu îi afecteze psihologic, vor fi citite copiilor mai mari, copiilor care sunt capabili să diferențieze realul de ireal, care știu ce este bine și ce este rău." Totodată, Natalia Zotea susține că este foarte important să îi ajutăm pe copii să conștientizeze valoarea binelui, că binele și răul sunt valori universale și ele există în lumea asta și ceea ce facem noi, oamenii, este să înmulțim binele, dar nu prin acțiuni agresive."
Așadar, selectați cărți bune pentru copii și citiți-le, citiți-le mult, cultivați în ei această valoare pentru că avem un scop comun, cel de a face lumea mai bună, iar poveștile de calitate asta îi învață pe copii!
Urmărește MAMA Online pe FACEBOOK și
INSTAGRAM și fii primul care vede postările noi!
Distribuind subiectele publicate pe MAMA Online, mă ajuți să ajung în vizorul unui public mult mai mare. Pentru asta îți mulțumesc!
Sursa foto: arhivă personală, facebook//Natalia Zotea.