Venirea pe lume a unui bebeluș este o binecuvântare pentru familie. Primul copil, de obicei, are parte de toată atenția și dragostea părinților. Atunci când este vorba de următorii, însă, lucrurile se schimbă, întrucât responsabilitățile cresc, și, deoarece cel mai mic membru al familiei are necesități vitale pe care nu și le poate satisface de unul singur, grija părinților este preponderent îndreptată el. Acest lucru ar putea să îl deruteze pe fratele cel mare și să creadă că nu mai este iubit, ceea ce l-ar putea determina să încerce să își câștige atenția prin crize de furie, violență sau nepăsare, iar pe sora/fratele să îl considere un intrus. Pentru a evita acest scenariu, psihologii recomandă implicarea părinților, care au rolul de a interveni încă înainte de a fi în situația dată.
La acest subiect am discutat cu Psihologul Anna Comendant. În opinia ei, există mai multe etape pe care familiile trebuie să le parcurgă:
Pregătirea copilului
Atunci când alegi să întemeiezi o familie, eventual vine un moment în care discuți cu partenerul și împreună vă conturați un „proiect” al familiei. Planificați împreună cum ați arăta în mod ideal, câți membri va avea familia etc. De regulă, când cuplul din start a decis că vor avea mai mulți copii, înseamnă că la fiecare ocazie când vedem familii cu doi sau mai mulți copii, noi verbalizăm că „uite și noi vom fi atât de mulți odată”. Deci, încă dinaintea sarcinii cu al doilea sau al treilea copil, e corect să informăm copilul (primul copil) că alții urmează să vină. Dar nici asta nu se face zilnic sau în abuz. Și nici nu se întreabă „ți-ai dori să ai și tu un frățior așa cum are X?”.
Încercați doar să informați ocazional, când vedeți o familie numeroasă la terenul de joacă, sau când vedeți cum merg doi frați/surori de mânuță că „uite, cândva (în „x” ani) vei avea și tu un frate sau o sora și familia noastră va fi mai mare!”. Sau atunci când sunteți la mesele de sărbătoare și toți vă întreabă „când următorul?”, luați copilul în brațe și răspundeți-i și lui „o să-l facem pe următorul atunci...”
Anunțarea despre sarcina mamei
Odată semincioara plantată, e ok să anunțați copilul în același timp când începeți a comunica vestea celorlalți membri ai familiei. Pentru că, oricât de mic ar fi primul copil, el poate nu înțelege ce se petrece, dar el simte că ceva e altfel. Deci, atunci când ați aflat și i-ați spus soțului că „vom mai avea un copil”, e corect sa-i spuneți si copilului „vom mai avea un copil”.
Povestiți copilului despre ceea ce urmează să se întâmple
Treptat faceți-i cunoștință cu copilul, puneți-i mânuța să simtă mișcările din burtică, luați-l la ecografii să-și cunoască fratele/sora. În ultimul trimestru de sarcină începeți să-i povestiți despre ce e ăla un bebeluș. Care sunt regulile de comportament cu un bebeluș. Ce face bebelușul toată ziua. Când și cum se vor putea ei juca împreună. Ce jocuri facem cu bebelușul etc.
Evitați să transferați responsabilitatea pe umerii copilului
Uneori se întâmpla ca următorul copil să ne ia prin surprindere. Păi iată ziua în care aflăm, și următoarele zile de discuție cu partenerul despre ce faceți, aceste zile sunt pentru parteneri si doar pentru ei! Când ați luat decizia de a păstra sarcina, atunci îi comunicați copilului despre ce urmează. Evitați să transferați responsabilitatea pe umerii copilului „dar el nu-și dorește încă un frățior” sau „uite de cât timp ne roagă, hai să-i facem cadou unul”.
Cum împărțim timpul pentru copii în condițiile în care un bebeluș necesită mai multă atenție?
Această întrebare nu are un răspuns sigur și universal. Cred că fiecare mamă, părinte, găsește o soluție în funcție de temperamentul copilului mai mare precum și starea generală a bebelușului. Diferența de vârstă dintre cei doi copii tot își are rol în necesitatea de timp acordată fiecăruia. Pot doar să menționez că mamelor mereu o să le pară că ele nu sunt suficiente. Și asta pentru că ele au nevoie de timp de acomodare cu noua situație din familie. De altfel, anterior, mama era obișnuită să fie lângă copilul mai mare, să aibă un anumit gen de rutină cu el. Odată cu noul membru, rutina se schimbă sau lipsește. Părintele are nevoie de timp pentru a se accepta în noul rol.
Multe lucruri se petrec spontan și de la sine, uneori vei ajunge să te întrebi singur pe tine „cum am reușit să fac asta”. Cert este că te vei descurca, fie cu ajutor, fie fără, copiii se vor adapta și împreună veți izbuti.
Recomandări
- roagă pe cineva să te ajute cu bucatele sau sa ai de cu seară produsele tăiate și gata de aruncat în cratiță;
- încearcă să faci o rutină a treburilor casnice și transformă activitățile în joc, astfel încât copilul mai mare să fie interesat să te ajute parțial;
- Dormi când poți și cât mai des;
- Consumă apă și alimentează-te;
- Dacă simți că e greu să controlezi totul în casă, ieși și stai cât mai mult afară.
- Acceptă ajutorul, dansează, cântă și dacă prinzi prin capul tău un gând despre „ce mamă rea sunt că l-am lăsat la televizor, tableta, telefon” spune-i să plece în capul altcuiva;
E ok să te descurci cum poți, timpul le va aranja pe toate
În articolul următor din rubrica "De vorbă cu psihologul" vorbim despre relația dintre frați. Dacă vrei să știi cum protejăm copiii de rivalitate și dacă trebuie să se insiste pe o relație de prietenie între frați, fii cu ochii pe MamaOnline.
Dacă ți-a fost util acest articol, te îndemn să îl distribui. Dacă vrei să fii primul care află atunci când public articole noi, urmărește MAMA Online pe FACEBOOK și INSTAGRAM, iar dacă ai o temă pe care ai vrea să o discutăm împreună cu psihologul, lasă-mi un mesaj la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Sursa foto: Pinterest.com / facebook.com
