Prolapsul rectal. Sau cea mai dură lecție din viața de mamă

Constipația este una din cele mai discutate teme de către părinți în primii ani de viață ai copiilor lor. Eu azi nu voi scrie despre constipație ci despre o consecință a acesteia - prolapsul rectal.

Nu sunt medic, sunt mamă a unui copil care a avut două episoade de prolaps rectal. În acel moment am căutat cu disperare pe cineva în aceeași situație ca și mine. Și nu am găsit. Și credeam că este ceva nemaiîntâlnit și eram în culmea disperării. Deci scriu acest articol pentru ca părinții cel puțin să audă de departe despre existența acestei afecțiuni iar în cazul în care vreodată, tu sau copilul tău trece prin asta, să știi că nu e chiar atât de grav precum pare.

"Prolapsul rectal reprezintă deplasarea sau căderea unui organ față de poziția sa normală din cauza slăbirii mijloacelor sale de fixare. Prolapsul rectal reprezintă ieșirea rectului și mai rar a sigmoidului prin anus, fiind vizibile în afara corpului.
Există două tipuri de prolaps rectal, cel parțial și cel total. Prolapsul rectal parțial apare atunci când se deplasează în jos doar mucoasa rectului, iar prolapsul total când sunt exteriorizate prin orificiul anal toate tunicile rectului." (Sursa: medlife.ro)

Așadar, pe scurt istoria noastră. Eram recent reveniți de la mare, acolo în ultimele zile copilul meu (aproape 3 ani) avea ceva dereglări în scaun. Făcea câte puțin, practic doar murdărea chiloțelul. Asta în condițiile în care nu mai purta de ceva timp scutec și nu "se scăpa" niciodată. De câteva ori a plâns. Credeam că doar din cauza ca vrea schimbat și spălat cât mai rapid. Mai târziu avea să aflu că are o durere mare la anus.

Ajunși acasă a revenit la oală. A doua zi, a facut prolaps rectal. Cred că nu mai trebuie să vă spun prin ce am trecut atunci. Nici măcar nu știam ce e asta și cum se cheamă că să dăm la căutare pe google. A fost groaznic. Am chemat urgența care mai mult ne-a speriat. Medicul de pe urgență nu știa nimic despre prolaps și ajuns la noi a sunat o colegă să o întrebe ce poate fi asta, cum se cheamă și ce să facem mai departe.

A doua zi am mers la chirurg. Am avut norocul să dăm din prima peste un medic care a avut multă răbdare cu noi, ne-a liniștit în primul rând, ne-a explicat pe pași ce trebuie să facem și ne-a răspuns la fiecare întrebare, la fiecare telefon.

Sfaturi primite de la medic:

1. Să echilibrăm alimentația, să introducem multe fibre și să nu permitem să facă constipație cel puțin în următoarele luni după prolaps.

2. Excludem oala. Dacă e imposibil și are frică de wc, să punem oala pe o cutie de carton sau pe ceva înalt, astfel încât, în procesul de defecație, copilul să stea cu picioarele ușor atârnate să nu fie genunchii ridicați mai sus decât fundul. Pe oala să nu stea mai mult de 1 minut.

3. Duș rece-cald. De câteva ori pe zi, timp de câteva minute, ne jucam la duș de-a rece-cald. Anume aceste oscilații rapide de temperatură întăresc mușchii rectului.

4. Aplicarea unor supozitorii care calmează durerea și în cazul în care vrea la baie dar nu poate, să nu se forțeze, să aplic supozitori. Desigur fără excese. Eu am aplicat de 2 sau 3 ori glicerină.

5. Răbdare. Multă răbdare. Medicul mi-a spus din start că ar putea să se mai repete. Ne-a explicat cum introducem înapoi acea "bucată de intestin" care iese (știu că sună tare grav, la Alex era până la un cm) dar ne-a spus că dacă ne este frică să facem asta, cel mai bine e să luăm copilul în brațe, să îl liniștim să nu mai plângă și în decurs de câteva minute totul va reveni la normal. Atâta timp cât  plânge, mușchii rectului sunt încordați și nu pot reveni la normal. În prima situație e nevoie de o mănușă sterilă, de ulei și de curaj, de asta eu o recomand doar pe a doua.

A trebuit să treacă aproximativ 10 luni de atunci, pentru ca lui Alex să nu îi fie frică să meargă la baie. De fiecare dată când voia, se învârtea pe un loc și amâna cât de mult putea dusul la wc. Știam că va dura, dar nu credeam că chiar atât de mult.

Din spusele medicului, până la 6 ani mușchii rectului nu sunt bine antrenați și e probabil ca un copil să facă prolaps. Din cele documentate de mine, la copii prolapsul poate apărea și în caz de constipație sau diaree. (Totusi este o afecțiune mai des întâlnită la adulți și vârstici)

Vă doresc sănătate. Să fie acum pentru prima și ultima dată când auziți de "balaurul" prolaps rectal.

Distribuie, dacă îți pare util! 

 Urmărește MAMA Online pe FACEBOOK și 

INSTAGRAM și fii primul care vede postările noi!

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează