Arhiva personala

Mame care inspiră. Olesea Stănilă: "Mă bucur că am găsit ocupația în care mă regăsesc"

De doi ani, pe lângă faptul că îndeplinește toate dorințele celor doi copii ai săi, Olesea Stănilă răsfață zeci de pici cu cărți senzoriale. Depune multă dăruire, pasiune, dedicare și răbdare în tot ceea ce face. Spune că este o norocoasă că a descoperit activitatea care îi aduce pe lângă ceva bănuți, multă satisfacție. Știe bine că fiecare copil este unic, lucru pe care l-a învățat atât la facultate cât și în practică, fiind educatoare la grădiniță, de aceea toate cărțile sunt adaptate după interesele micilor clienți. Așa cum îi stă bine unei mame, copiii îi sunt muză iar soțul sprijin și ajutor.

MamaOnline: - Cum ți-ai descoperit dragostea pentru această pasiune și cum a început Cărți Senzoriale Alessia

Olesea Stănilă: - Totul a început în concediul de creșere a copilului. Îmi doream foarte mult să-i confecționez o jucărie copilului meu, dar nu una obișnuită, îmi doream ceva deosebit, util, educativ și totodată distractiv. Am căutat idei pe internet și am văzut un video cu o cărțulie senzorială care m-a cucerit prin culorile și activitățile ei. Am zis să încerc și eu. Așa a început prima mea carte senzorială și de atunci nu m-am mai oprit. Mă bucur că am găsit ocupația în care mă regăsesc.

MO: - Ce sunt de fapt cărțile senzoriale?

O.S: - Cărțile senzoriale reflectă o parte din mine dar și din vocația mea - cea de educator. Cărțile sunt confecționate exclusiv handmade. Fiecare carte o adaptez după interesele copiilor, respectând particularitățile de vârstă. Activitățile sunt educaționale și reprezintă o alternativă personalizată ce susțin și încurajează dezvoltarea abilităților psihomotrice cum ar fi limbajul, comunicarea, dezvoltarea muschilor mânuțelor copiilor, stimulează memoria, imaginația.

MO: - Uitându-mă la lucrările tale, îmi dau seama că esti o perfectionistă. Unde ai învățat toate tehnicile de cusut?

 O.S: - Țin foarte mult la calitate. Îmi place să fiu foarte atentă la detalii, ele fac diferența.Tehnicile de cu  cusut le-am învățat singură de pe tutoriale youtube, acolo am găsit tot de ce aveam nevoie. 

                                         

MO: - Cât timp îți ia să faci o carte senzorială cap-coadă?

O.S: - Prima mea carte am creat-o în 3 săptămâni, apoi mi-am structurat câteva etape de lucru pe care le urmez la crearea cărților. În prezent o carte o confecționez în 3-4-5 zile, depinde de numărul de pagini și de complexitatea activităților. Cărțile pot fi cu capse de diferite mărimi, șireturi, fermoare, bandă adezivă, nasturi de diferite mărimi și culori, panglici ect.         

MO: - Ce sau cine este sursa ta de inspirație?

O.S: - Copiii mei sunt o veritabilă sursă de inspirație, dar mă inspir și din diverse cărțulii cu desene, povești destinate celor mici. Matei, fiul meu mai mic îmi testează fiecare carte pe care o confecționez, fiind atras de conținutul interesant și captivant al activităților.

                              

MO: - Cât timp din zi aloci pentru pasiunea ta și cât timp îți rămâne pentru copii?

O.S: - Lucrul handmade necesită multă meticulozitate, timp și dragoste. Aș lucra non-stop, dar reușesc să găsesc timp pentru creație 5-6 ore pe zi și câteva ore noaptea după ce adorm copiii. Am avut și nopți albe când aveam câte o comandă de urgență. Pentru copii îmi fac timp cîteva ore pe zi. Îmi organizez timpul astfel ca să le reușesc pe toate. De ajutor îmi este și soțul care mă susține în tot ceea ce fac.        

MO: - Te consideri o business mommy?

O.S: - Activitatea pe care o practic la momentul actual îmi aduce satisfacție. Mi-aș dori să fiu o adevărată business mommy, însă sunt la stadiul de idee în acest sens. Mă bucur când clienții mă aleg anume pe mine să le bucur odorașii. Le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și îi aștept cu mare drag și în continuare cu alte  comenzi. 

MO: - Care sunt planurile tale de viitor cu privire la acest proiect?

O.S: - Îmi place să aduc bucurie în inimile și ochișorii celor mai sincere ființe - copiii. În viitor planific să diversific și mai mult gama de produse. Sunt deschisă la tot ce e nou și dacă apare o provocare care să îmi stârnească interesul voi accepta și mă voi implica cu mare drag. Visul meu este să am propriul atelier handmade unde să pot crea tot felul de minunății pentru copii.

Dacă ești și tu o mamă care inspiră, nu ezita să îmi scrii la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Dacă ți-a plăcut articolul distribuie-l ca să îl vadă și prietenii tăi iar pe tine te astept cu un like pe facebook .