arhiva personala

Mame care inspiră. Elena Alexei: "Pot nu doar să urc munții, dar și să îi răstorn!"

 
Se descrie ca fiind o visătoare și jumătate căreia îi plac provocările. Fiind în concediu de maternitate a lansat un proiect menit să responsabilizeze oamenii cu privire la problemele mediului, economisind bani în același timp. Faceți cunoștință cu Elena Alexei, creatoarea brandului Body.Extend.me și cea care oferă o alternativă ingenioasă și accesibilă body-urilor, prelungindu-le viața cu cel puțin 3 luni. 
A studiat marketingul la ASEM iar în prezent este mama a 2 fetițe adorabile. Îi plac lucrările handmade și adoră stilul de viață eco și minimalist.
Este fondatoarea grupului de pe facebook Playdates & Momdates Chișinău, grup datorită căuia copii își pot face prieteni sau găsi parteneri de joacă de aceeași vârstă sau chiar din același sector al orașului, iar mămicile își pot găsi prietene cu interese comune atunci când ies la plimbare sau la terenurile de joacă. Pe lângă toate astea, Elena mai practică sportul și gătește mâncare sănătoasă. Educă în fiicele sale responsabilitatea socială, evită plasticul, reciclează și utilizează soluții care ajută la reducerea emiterii carbonului în aer. În interviu aflați când reușeste să le facă pe toate dar și care sunt planurile ei de viitor.
 
MAMAOnline: - Când și cum ți-a venit ideea de a da o nouă viață body-urilor?
 
Elena Alexei: - Această idee a venit spontan datorită faptului că mă aflam în concediu de maternitate iar fetița mea ca orice copil creștea foarte repede și nu reușea să poarte prea mult hainuțule, în acel moment mi-am propus să rezolv această problemă și să caut soluții ingenioase. Rezultatul nu s-a lăsat mult așteptat și după mai multe încercări de a găși varianta ideală, am reușit. Și mi-am zis de ce să păstrez această soluție doar pentru mine, trebuie neapărat să o împart și cu alte mămici. De aici încetișor a pornit totul. După mine e tare fain procesul prin care ideile curg anume din necesitatea de a rezolva o problemă ori tocmai ăsta a fost și cazul meu. Așa am posibilitatea să ajut o comunitate mare de mămici. 
 
"Fiica mea a fost modelul proiectului"
 
MO: - Când fost momentul în care ai decis ca vrei să faci din asta o mini afacere?
 
E.A: - Proiectul www.bodyextend.me a prins viață după ce am fost într-o drumeție la munte cu Școala de Mers pe Munte de unde am venit foarte inspirată. Acolo am întâlnit oameni care ne-au învațat că trebuie să respectăm natura și tot ce ne oferă ea. Atunci am fost despărțită de familie pentru 4 zile, timp în care am urmat niște traininguri și am urcat munții la o altitudine de 2100 m, era ceva ce îmi doream să fac demult. Aflându-te la înălțime începi să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă și atunci am decis ca pot nu numai să urc munții dar și să îi răstorn și de ce nu să o fac printr-un proiect de suflet, mai ales că are tentă ecologică iar din cauza asta îmi este și mai drag. Totodată unul din catalizatorii inspirației mele a fost fiica mea, modelul acestui proiect datorită căreia proiectul a luat amploare și așa am reușit să rezolvăm problema body-urilor ei, dar și să facem poze și video pentru site și pagina de facebook. Așa a pornit calea mea în domeniul antreprenoriatului social și îmi place tot mai mult și mai mult.
 
MO: - Afacerea ta totuși este o nișă nouă pe piață, cum reacționează oamenii la ceea ce produci?
 
E.A: - Din start am avut reacții foarte și foarte pozitive, plus o mare susținere din partea mămicilor cu pici atât din întreaga țară cât și de peste hotare și din diasporă. Multe mămici s-au regăsit în faptul că se confruntă cu aceeași problemă ca și mine și așa am pornit în această aventură frumoasă. Totodată îmi amintesc foarte clar situația în care m-am pomenit încă la început de maternitate - prea multe hăinuțe în dulap.
 
MO: - Te ocupi de creare, de promovare, ești activă atât în viața socială cât și în online, când le reușești pe toate? 
 
E.A.: - Mamele le reușesc pe toate! 
 
MO: - Cine sunt clienții bodyextend.me
 
E.A.: -  În primul rând acestea sunt mămicile, fie că sunt viitoare mămici, mămici însărcinate, proaspete mămici, mămici cu mai mulți copii, aflîndu-se la al 2-lea sau al 3- lea copil. Totodată avem foarte multe prietene ale mămicilor, dar și tătici care-și suprind soțiile cu un cadou și nu în ultimul rînd bunicile care sunt foarte grijulii față de mămicile nepoțeilor lor. De asemenea proprietarii de afaceri sau ONG, care fac cadouri atunci când angajatele pleacă în concediu de maternitate. 
 
MO: - Unde au ajuns lucrările tale? 
 
E.A: - Datorită extensiilor am ajuns să călătorim în SUA – Seatle, în Europa – Suedia (Ghotenburg), UK (Londra), toată Romania, Germania dar și prin toată Moldova – Grătiești, Soroca, Florești, Rezina, Cricova, Sireț, Cojușna, Palanca, Durlești dar și să cutreierăm întreg Chișinăul și nu ne oprim aici.
 
MO: - Cum și unde te vezi peste 10 ani? 
 
E.A: - La momentul actual este o miniafacere de familie, cu timpul sperăm să mărim echipa și să cucerim și alte mămici din întreaga lume. Mă văd tot în domeniul antreprenoriatului social, poate cu idei mai grandioase, pentru că inima mea bate tare de tot în această direcție. 
 
Dacă ești și tu o mamă care inspiră și care, pe lângă rutina cotidiană îți găsești timp pentru activități care îti aduc energie, putere în sine și bani,  scrie-mi la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.