În Republica Moldova a fost lansat un serviciu inedit pentru femei. Este vorba de consiliere ginecologică de la distanță. Gyneco.md este un serviciu lansat de către medicul ginecolog Iraida Snigur și Natalia Lupușor, manager de proiecte strategice din domeniul financiar și asigurări. Autoarele proiectului care sunt prietene din copilărie și-au unit forțele și au creat o platformă cu scopul de a oferi femeilor informații utile prin intermediul articolelor, a seminarelor și a consultațiilor online. Asftel, orice femeie care are o întrebare cu privire la problemele ginecologice, poate să expedieze un mesaj și să aștepte răspunsul medicului ginecolog.
Autoarele proiectului susțin că nu își propun să substituiască medicul ginecolog al urmăritoarelor lor și nici să ofere scheme de tratamente online, ci să ofere un răspuns rapid, o a doua părere sau o explicație clară asupra unei sau altei situații.
Serviciul a fost lansat acum 5 zile. Potrivit Nataliei Lupușor, chiar în prima zi de la lansarea proiectului, au primit 4 adresări. "Am oferit consiliere în toate cazurile, răspunsuri la întrebări și în 2 din cazuri am îndrumat femeile să viziteze un anumit specialist, indicându-le ce investigații exact femeile trebuie să urmeze."
În cadrul acestui proiect, autoarele și-au planificat și câteva colaborări cu medici obstetricieni-ginecologi originari din Republica Moldova, dar care activează peste hotare.
Serviciul este deocamdată oferit gratuit și este destinat moldovenilor de pretutindeni.
Poți urmări activitatea sau solicita consiliere ginecologică la aceste adrese:
1. Instagram: www.instagram.com/gyneco.md/
2. Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
3. pagina de contacte a website-ului nostru: https://gyneco.md/contact/
4. sau facebook: https://www.facebook.com/gyneco.md/
Dacă ești de părere că această informație este utilă, distribuie articolul să ajungă la un număr cât mai mare de utilizatori.